Despre noi

Repere istorice

Progresul cultural al Botoşaniului din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, impunea înfiinţarea, alături de celelalte lăcaşuri de cultură (liceu, teatru, societăţi culturale) şi a unei biblioteci publice. Acest lucru s-a infăptuit din iniţiativa lui Th. Boian, unul dintre primarii cei mai inimoşi şi luminaţi pe care i-a avut oraşul Botoşani în secolul trecut, prin Hotărârea Consiliului Municipal ce poartă data de 18 martie 1882. În mod oficial, ea a fost inaugurată la 14 noiembrie 1882, în localul Şcolii nr. 1 de baieţi "Marchian". Primul său bibliotecar a fost V. Nadejde, învăţător, viitor membru fondator al Ateneului botoşănean.Pe actele de corespondenţa ale bibliotecii este imprimată o ştampilă, special confecţionată, cu înscrisul "Romania Biblioteca din Botoşani 1882". În 1885, biblioteca publica se contopeste cu cea a Liceului Laurian. Chiar daca, în documentele de arhivă, exista puţine date concrete despre evoluţia lecturii publice în perioada 1886-1904, biblioteca publica este mereu prezentă în viaţa spirituală a comunităţii. In 1917 când biblioteca liceului a ars, va arde şi biblioteca publică cu toată  zestrea ei. După război începe refacerea fondului de carte şi în 1920 ea are: 970 volume consultate şi 1720 cititori. In 1931 creşte numărul de volume ale bibliotecii (mai ales prin donaţii), în felul acesta, ea putând să desfăşoare o activitate mai bună: 2368 cititori, 1973 volume consultate. cladire veche

Din anul 1934 găsim în documente denumirea de bibliotecă comunală, funcţionând în localul Primăverii din strada Armeană nr. 11. Multe personalităţi îşi donează acum parte din bibliotecile personale, acestei biblioteci (savantul Gr. Antipa înzestrând-o cu 2000 volume)..

În 1943 Biblioteca comunală îşi schimbă sediul în casele Tălmaciu, strada Calea Naţională nr. 275. Ea a fost printre primele instituţii culturale din oraş refăcute imediat după eliberare. Ziarul "Clopotul" din 1.02.1945, consemnează: "Nu este o întâmplare că în acest oraş există cea mai mare bibliotecă din nordul Moldovei, conţinând un număr însemnat de cărţi rare şi deosebit de valoroase. După bombardamentul hitlerist, tinerii botoşăneni au adunat din case părăsite, de sub ruine, de pe uliţe, de pretutindeni, cărţi răvăşite", din care, unele se regăsesc în patrimoniul bibliotecii de azi.carte-veche-2.gif

În mai 1948, conform unui proces verbal de predare-primire a mobilierului şi a unui număr de 15.478 volume, putem vorbi de existenţa unui fond inventariat, o parte din acesta păstrându-se în colecţiile actuale.

În 1951, biblioteca publică din Botoşani, ce purta denumirea de "Biblioteca comunală"devine bibliotecă regională, iar în 1952, conform noii împărţiri administrativ-teritoriale, se transformă în bibliotecă raională.

În anul 1968, categoria este de bibliotecă municipală, iar din 1974 şi în prezent, bibliotecă judeţeană.

Prin decret prezidenţial în noiembrie 1982, la împlinirea a 100 de ani de existenţă bibliotecii i se acordă titlul de Biblioteca Judeţeană "Mihai Eminescu".

carte vecheCu o creştere medie anuală de 18.000 volume, patrimoniul actual este constituit din aproximativ 500.000 unităţi bibliotecare (cărţi, periodice, discuri, diafilme, diapozitive, hărţi, standarde, material audio-video etc.), iar numărul utilizatorilor activi a depăşit cifra de 150.000.

Aceasta dovedeşte că Botoşaniul îşi păstrează tradiţia de oraş cultural. Dorinţa de studiu şi lectură în continuă dinamică, face din instituţia noastră un reper important în viaţa sa spirituală. Prin aşezarea sa geografică oraşul nostru se află destul de departe de marile centre culturale ale ţării. De aceea ne străduim permanent ca prin fondul de publicaţii şi informaţiile obţinute prin mijloace moderne să satisfacem cerinţele cele mai diverse ale utilizatorilor noştri.